joi, 20 august 2009

02 aprilie 2009 -II termen de recurs

-depun precizări

-pronunţare: decizie penală 150/R/02.04.2009



DOSAR :3554/189/2009 Page 1 of 1

TERMEN:02.04.2009

CĂTRE,

TRIBUNALUL VASLUI

Domnule Preşedinte,

Subsemnata Ivanov Maria Rodica, domiciliată în Vaslui str. ...., parte vătămată în dosarul penal nr. 3554/189/2008, în care sunt cercetaţi Viorică Greta, Ciutacu Maricica şi Vătafu Bogdan Constantin pentru infracţiunile de fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijenţă în serviciu, tortură, coruperea funcţionarilor publici şi privaţi: Boghiu Gabriela, Eugen Boza, Cimpianu Cristian, Liviu Matieş, Harvat, Baicu, Bucşan potrivit probelor depuse la dosar, vă aduc la cunoştinţă următoarele:

PRECIZĂRI

La motivele de recurs.

Prin decizia civilă 108/10.02.2009, dosar 1978/89/2008 a Curţii de apel Iaşi, cercetaţii, caşi salariaţi ai societăţii comerciale Nova Metatex SA Bârlad (fostă SC Vigotex SA Bârlad str. Grigore Ignat nr.1), au fost obligaţi să elibereze un document în baza art. 34 alin 5 Codul muncii în care să se specifice activitatea desfăşurată, pe perioada executării contractului individual de muncă, de către subsemnata.

Această obligaţie, a cercetaţilor, vine să întărească încă o dată încălcarea drepturilor contractuale ale subsemnatei şi nerespectarea legii de către cercetaţi.

Cererile care nu mi-au fost aprobate sunt:

-obligarea cercetatei Viorică Greta de a aduce documentele de audit enumerate în înscrisul adresat Judecătoriei Bârlad în data de 16.05.2008, dosar 1126/189/2008 (foaia 3);

-obligarea cerecetatei Viorică Greta de a aduce adresa 6388/07.03.2006.

Întrucât, consider că, Sentinţa Penală nr. 32/21.01.2009 pronunţată de Judecătoria Bârlad, este nelegală şi netemeinică potrivit art. 385 indice 9 alin 1 punctul 10 Cpp, vă rog să admiteţi recursul, să casaţi hotărârea atacată şi să dispuneţi reţinerea cauzei spre rejudecare potrivit art. 278 indice 1 alin 8 lit.c) sau trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale a cercetaţilor Viorică Greta, Ciutacu Maricica, Bogdan Vătafu-Constantin şi funcţionarii publici şi privaţi specificaţi.

Depun ca probă un raport privind stadiul şi eficacitatea s.m.q. din perioada 10.01.2005-30.06.2005 pentru a demonstra unul din motivele pentru care cercetaţii au dorit concedierea mea şi preluarea acestui raport.

Îmi menţin toate declaraţiile şi probele depuse la dosar.

În drept imi întemeiez recursul pe dispoziţiile art. 278’‘1 alin 1 Cpp, Cod procedură penală, cod penal, decizia 36/R/17.01.2008, decizia 108/10.02.2009, legislaţia muncii, art. 969 Cod Civil.

Data:02.04.2009

Ivanov Rodica


ROMÂNIA

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA PENALĂ

Decizia Penală nr. 150/R

Şedinţa Publică de la 02.04.2009

DOSAR 3554/189/2009

Instanţa constituită din:

Preşedinte: Parpalea Filip Nicolae

Judecător :Dima Daniela

Judecător: Sîrghi Diana Elena

Grefier: Hoţoleanu Cristina

Cu participarea procurorului Acsinte Gheorghe

Pe rol, la ordine se află spre soluţionare recursul declarat de petenta Ivanov Maria Rodica, cu domiciliul în mun. Vaslui, str ...., împotriva sentinţei penale nr. 32 din 21 ian 2009 a Judecătoriei Bârlad.

Obiectul cauzei: plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art 278 ind 1 Cod pr penală) rejudecare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă petenta recurentă Ivanov Maria Rodica şi Vătafu Bogdan Constantin, lipsind celelalte părţi.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a restituit citaţia cu pers cercetată Viorică Greta cu menţiunea “destinaţia mutat de la adresă”, recursul este declarat în termen, motivat în scris.

S-au verificat actele şi lucrările dosarului, după care:

Nemaifiind alte probleme şi cereri de formulat prealabile dezbaterilor, instanţa dă cuvântul în susţinerea recursului.

Petenta recurentă Ivanov Maria Rodica depune Precizări la motivele de Recurs, un raport privind stadiul şi eficacitatea SMQ în cadrul organizaţiei şi având cuvântul, doreşte să demonstreze atitudinea părţilor cercetate, întrucât în dosarul civil nr. 1978/189/2008 care s-a soluţionat la 10.02.2009 şi care a obligat persoanele cercetate să elibereze un document în baza art 34 alin 5 Codul muncii în care să specifice activitatea desfăşurată pe perioada executării contractului de muncă. Demonstrează că aceştia nu i-au respectat drepturile contractuale, tot ceea ce a dobândit caştigând doar în instanţe, timp de 5 ani de la angajare. De asemenea, specifică faptul că au existat cereri care nu i-au fost respectate în timpul proceselor penale şi anume că, a solicitat ca Viorică Greta să aducă documentele de audit pentru a demonstra că acel raport de audit, care a generat decizia 205 de schimbare din funcţie nu reprezintă realitatea si un alt document şi anume, adresa 6238 din 07.03.2006 în care Viorică Greta îi aduce prejudiciu în faţa administratorului societăţii care, în final, a decis schimbarea sa din funcţie. A solicitat un alt document care să demonstreze că era în societate la Bârlad, în momentul în care ei consideră că a primit acasă decizia de schimbare din funcţie la adresa din Vaslui. S-a prezentat în acest sens un document de la oficiul de Poştă Vaslui prin care se confirmă primirea unei scrisori recomandate de la SC Vigotex.

În acel moment aflându-se la Bărlad apreciază că documentul de confirmare de la Oficiul de poştă Vaslui este fals. În baza acestui document i-a fost respinsă cererea prin care solicita anularea deciziei de schimbare din funcţie, întrucât nu a putut demonstra termenul care i-a fost adus la cunoştinţă acest aspect, considerându-se o acceptare tacită.

A depus ca probă raportul privind eficacitatea sistemului de managementul calităţii, document care avea datoria să-l întocmească în calitate de reprezentant, care descrie activitatea de audit, punctele principale din această activitate, care nu erau acceptate de directoarea tehnică şi practic din acest motiv, s-a căutat, cu orice preţ sa-i fie luată această activitate. Există o notă internă prin care i se comunică să aştepte a întocmi raportul, fiind împiedicată să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu.

Cu privire la recursul formulat, consideră că sentinţa penală nr. 32/21.01.2009 a Judecătoriei Bârlad este nelegală şi netemeinică, potrivit art 385 ind 9 alin 1 pc 10 Cod procedură penală, întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra unor fapte cu probe administrate şi asupra unei cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile şi să influienţeze soluţia.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe, admiterea plângerii şi reţinerea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Bârlad sau trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale faţă de persoanele cercetate Viorică Greta, Ciutacu Maricica, Vătafu Bogdan-Constantin şi funcţionarii publici şi privaţi care sunt implicaţi în emiterea unor acte care i-au prejudiciat activitatea profesională. Face referire la auditorul Bucşan, care prin e-mail trimis de firma “Astral” că nu a fost investit de această firmă să facă auditul şi pe care nici nu-l consideră auditor al acestei firme.

Persoana cercetată intimată Vătafu Bogdan Constantin, având cuvântul solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de petenta Ivanov Maria Rodica şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere ca nefondată a recursului formulat. Având în vedere întreg probatoriul administrat în cauză precum şi soluţia Parchetului de pe lângă Judeăatoria Bârlad, consideră hotărârea primei instanţe ca fiind temeinică şi legală. Faptele reclamate de petentă nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art 215, 289, 291 si 323 Cod Penal. Consideră că soluţia parchetului este temeinică şi legală şi în mod corect şi legal prima instanţă respinge plângerea şi menţine soluţia parchetului. Persoanele cercetate au dus la indeplinire o decizie a conducerii societăţii.

Petenta recurentă, având cuvântul în replică, precizează că aceste persoane din conducerea societăţii nu au dus la indeplinire decizia de numire în funcţia de reprezentant, acest aspect nefiind luat in considerare de procurorul care a instrumentat cauza, ci au fost obligaţi de instanţa civilă să înregistreze, după 5 ani această decizie.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza ramânând în pronunţare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului penal de faţă:

Prin sentinţa penală 32/21.01.2009 a Judecătoriei Bârlad s-au hotărât urmatoarele:

A fost respinsă plăngerea formulată de petenta-persoană vătămată Ivanov Maria Rodica, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanele cercetate Ciutacu Maricica, Vătafu Bogdan şi Viorică Greta, pentru săvârşirea infracţiunilor de inşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prevăzute de art 215, 289, 291, 323 Cod Penal pronunţată de procuror la data de 04 ianuarie 2008 în dosar 3254/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, ca fiind nefondată şi menţine rezoluţia procurorului.

A fost obligată petenta să plătească statului suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărâ astfel, instanţa de fond a reţinut urmatoarele:

Sub nr 3554 din 23.10.2008 a fost înregistrată la Judecătoria Bârlad cauza trimisă la rejudecare prin decizia penală nr. 318/R din 02.04.2009 pronunţată de Tribunalul Vaslui, în plângerea formulată de petenta-persoană vătămată Ivanov Maria Rodica, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanele cercetate Ciutacu Maricica, Vătafu Bogdan si Viorică Greta pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prevăzute de art 215, 289 si 291 si 323 cod penal pronunţată de procuror la data de 04.01.2008 în dosar 3254/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, ca urmare a casării sentinţei penale nr 268/16.05.2008 pronunţată de Judecătoria Bârlad.

Motivul casării şi al trimiterii la judecare a fost acela că instanţa de fond nu a motivat în fapt şi în drept sentinţa penală mai sus menţionată, urmând ca instanţa de fond, cu ocazia rejudecării să motiveze soluţia în fapt şi în drept, analizând probele administrate în timpul urmăririi penale efectuate în dosarul 3251/P/2007 al parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Petenta susţine că probele din dosar nu au fost apreciate corect faţă de starea de fapt, în sensul că fapta săvârsită de invinuit intruneşte elementele esenţiale ale infracţiunilor cu privire la săvârşirea cărora s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine urmatoarele:

Sub nr. 368/189/2007 din 29.01.2007 a fost înregistrată la Judecătoria Bârlad adresa nr. 6662/22.01.2007, prin care Judecătoria Vaslui a trimis, spre soluţionare, cererea de chemare în judecată formulată de petenta Ivanov Maria Rodica în calitate de reclamantă într-un litigiu de muncă, împotriva pârâtei SC Vigotex SA Bârlad.

Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Vaslui cu nr. 6662/5.10.2006, Ivanov Maria Rodica a solicitat ca parâta SC Vigotex SA Bârlad să fie obligată să înregistreze în carnetul de muncă seria BF 070556, al cărui titular este reclamanta, decizia 389/27.10.2003 de Reprezentant managementul Calităţii, funcţia de Reprezentant Managementul Calităţii din perioada 01.10.2003-13.03.2006, activitatea de auditor intern a sistemului de calitate din perioada 01.10.2003-13.03.2006, certificatul de operator pe calculator, certificatul de auditor intern al sistemului de calitate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în mod eronat s-a înregistrat în carnetul ei de muncă funcţia de responsabil MQ, corect fiind funcţia de reprezentant MQ. De asemenea, pârâta nu a înscris în carnetul de muncă al reclamantei certificatul de operator pe calculator şi nici certificatul de auditor intern al sistemului de calitate.

Prin sentinta civilă nr. 33424/6.12.2006 Judecătoria Vaslui a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei la Judecătoria Bârlad. În considerentele sentinţei s-a reţinut că, potrivit art 8 alin 2 din Decret 92/1976, cererea formulată de reclamantă este de competenţa Judecătoriei Bârlad, în a cărei rază teritorială işi are sediul parâta.

Cererea petentei în calitate de reclamantă în litigiul de muncă mai sus menţionat a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1860/28.iun 2007, modificată în parte prin decizia civilă 36/R/17.01.2008 pronunţată de Tribunalul Vaslui.

Soluţia instanţei civile în litigiul de muncă a fost de admitere în parte cererea pentru rectificarea datelor înscrise în carnetul de muncă, formulată de reclamanta Ivanov Maria Rodica, împotriva pârâtei SC Vigotex SA Bârlad, obligarea pârâtei să înregistreze în carnetul de muncă seria BF 0730556, al cărui titular este reclamanta, Decizia nr 368/27.10.2003, emisă de SC Vigotex SA Bârlad, privind numirea reclamantei în funcţia de reprezentant managementul calitatii, a certificatului din 28.09.2005, emis de “TÚV Rheinland InterCert” (auditor intern pentru sisteme de managementul calităţii ISO 9001:2000, ISO 19011:2002), a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care reclamanta a solicitat înregistrarea în carnetul său de muncă a Deciziei emise de SC Vigotex SA cu nr. 379/02.10.2003, nr 159/16.11.2005, nr 60/21.06.2004, nr.108/06.07.2005, nr.146/24.10.2005, a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care reclamanta a solicitat ca pârâta să-i plătească despăgubiri civile materiale şi morale în suma de o sută de milioane lei vechi, a respins ca neîntemeiată, cererea prin care reclamanta a solicitat sancţionarea directorului tehnic şi al şefului compartimentului ‘Resurse Umane” din cadrul SC Vigotex SA Bârlad.

S-a reţinut în motivarea hotărârii că, Ivanov Maria Rodica, posedă diplomă de inginer în profilul tehnologia şi chimia textilelor, emisă de Institutul Politehnic Gh. Asachi Iaşi şi este titulara carnetului de muncă seria BF 0730556.

La data de 08.09.2003, reclamanta a încheiat cu angajatorul SC Vigotex SA Bârlad, contractul individual de muncă nr. 249; în contractul menţionat s-a consemnat că reclamanta este angajată în funcţia de responsabil managementul calităţii, pe durată nedeterminată.

In carnetul de muncă al reclamantei s-a consemnat la poz 64-65 funcţia de “responsabil MQ”.

Prin decizia 389/27.10.2003, emisă de SC Vigotex SA Bârlad, s-a dispus că, îincepând cu data de 01.11.2003, reclamanta Ivanov Maria Rodica este numită în funcţia de reprezentant managementul calităţii, în vederea implementării ISO 9001:2000.

Prin decizia nr. 389/27.10.2003 a fost înlocuită decizia 379/02.10.2003, prin care reclamanta fusese numită în aceeaşi funcţie.

Prin decizia 159/16.11.2005, emisă de SC Vigotex SA Bârlad, s-a stabilit că, începând cu 01.11.2005, Ivanov Maria Rodica, reprezentant MQ, va avea un salariu de 740 lei, lunar. În baza acestei decizii, s-a întocmit actul adiţional la contractul individual de muncă, act înregistrat cu nr. 4963/17.11.2005.

La poz. 69 din carnetul de muncă al reclamantei a fost înregistrat actul adiţional la contractul de muncă nr. 4963/17.11.2005.

La poz 66, 67, 68 din carnetul de muncă al reclamantei au fost înregistrate deciziile nr. 60/21.06.2004, nr.06.07.2005, nr.146/24.10.2005, prin care salariul reclamantei a fost majorat succesiv.

Prin raportul de audit întocmit de pr. Dr. Ing. Constantin Bucşan, înregistrat la SC Vigotex SA , cu nr. 6499/13.03.2006, s-a stabilit că, potrivit ISO 9001, reprezentant al managementului trebuie să fie desemnat un membru al conducerii societăţii comerciale, constatându-se că s-a produs o confuzie între noţiunile de reprezentant al managementului calităţii şi de responsabil al managementului calităţtii.

Urmare a raportului de audit sus arătat, deoarece reclamanta nu era membru al conducerii SC Vigotex SA, a fost emisă decizia 205/13.03.2006, prin care a fost modificată decizia 389/27.10.2003, in sensul că Ivanov Maria Rodica a fost numită eronat reprezentant al managementului calităţii, în loc de responsabil cu managementul calităţii, totodată, s-a decis menţinerea reclamantei în funcţia de responsabil cu managementul calităţii, cu aceleasi atribuţii conform fişei postului, cu rectificarea la denumirea postului de “responsabil”, în loc de “reprezentant”. Prin dec 205/13.03.2006 a fost înlocuită dec 389/27.10.2003.

În temeiul dec 205/13.03.2006, s-au efectuat rectificări la poz 67 si 68 din carnetul de muncă al reclamantei, în sensul că în loc de “reprezentant”MQ, s-a înscris “responsabil” MQ.

La data de 05.06.2006, contractul individual de muncă al reclamantei a fost desfăcut în temeiul art.65(1) din Codul Muncii, conform deciziei nr. 219/05.06.2006 a SC Vigotex SA .

Din cele expuse, rezultă că decizia nr 389/02.10.2003-prin care reclamanta fusese numită în funcţia de reprezentant al managementului calităţii-nu a fost înregistrată în carnetul de muncă al reclamantei.

Mai rezultă că la poz 66, 67, 68 din carnetul de muncă al reclamantei au fost înregistrate deciziile nr 60/21.06.2004, nr.108/06.07.2005, nr.146/24.10.2005, prin care salariul reclamantei a fost majorat succesiv.

Prin decizia 204/13.03.2006, SC Vigotex SA a numit, începând cu data de 13.03.2006, în funcţia de reprezentant al managementului calităţii, pe directorul tehnic ing. Greta Viorică.

Rezultă că în perioada 27.10.2003 (data emiterii deciziei 389, prin care reclamanta a fost numită reprezentant MQ)-13.03.2006 (data emiterii deciziei nr 205, prin care s-a dispus corectarea funcţiei de reprezentant MQ cu cea de responsabil MQ), reclamanta a fost singura titulară a funcţiei de reprezentant al managementului calităţii în cadrul SC Vigotex, funcţie pe care ea a îndeplinit-o în temeiul deciziei nr.389/27.10.2003, decizie care însă nu a fost înregistrată în carnetul de muncă al reclamantei.

Trecerea reclamantei din funcţia de responsabil MQ (înscrisă initial în contractul individual de muncă), în funcţia de reprezentant MQ (conform deciziei nr 389/27.10.2003), constituie o modificare intervenită în executarea contractului individual de muncă.

Potrivit art 6 alin 1 din Decret 92/1976 privind carnetul de muncă, modificările intervenite în executarea contractului de muncă, după întocmirea carnetului de muncă, se înscriu în acesta în termen de 15 zile de la data producerii lor.

Această obligaţie nu a fost respectată de către societate, motiv pentru care cererea prin care reclamanta a solicitat înregistrarea în carnetul ei de muncă a deciziei nr 389/27.10.2003 a fost apreciată ca fiind întemeiată, şi a fost admisă.

Apărarea unităţii a fost că în interpretarea dispoziţiilor legale mai sus invocate, avea obligaţia să înscrie în carnetul de muncă, numai, orice modificare a elementelor esenţiale ale contractului de muncă.

Opinia instanţei, în interpretarea aceloraşi texte de lege a fost că, pe lângă obligaţiile de mai sus, recunoscute de societatea angajatoare, în carnetul de munca se înscriu, şi orice modificări intervenite în executarea contractului de muncă:locul de muncă, felul muncii, pregătirea profesională continuă.

În consecinţă, s-a dispus obligarea pârâtei să înregistreze în carnetul de muncă al reclamantei decizia 389/27.10.2003.

Aşa cum s-a arătat, deciziile nr.60/21.06.2004, nr.108/06.07.2005, nr.146/24.10.2005 au fost înscrise în carnetul de muncă al reclamantei. Se consideră înscrisă în carnetul de muncă şi decizia 159/16.11.2005, deoarece în baza acesteia s-a întocmit actul adiţional nr. 4963/17.11.2005 la contractul individual de muncă, care a fost, de asemenea, înregistrat în carnetul de muncă.

Pentru aceste considerente, cererea de înregistrare a deciziilor enumerate mai sus a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, fiind respinsă.

Potrivit art 1 alin 2 din Decretul 92/76, în carnetul de muncă se inscriu datele cu privire, la vechimea în muncă, starea civilă, pregatirea şcolară şi pregatirea profesională a titularului.

Potrivit la cererea prin care reclamanta a solicitat plata de despăgubiri civile şi materiale şi morale, din actele dosarului nu rezultă că reclamanta i-ar fi fost cauzat vreun prejudiciu; nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art 998-999 Cod Civil, incidente în materie, această cerere a fost respinsă ca neîntemeiată.

Privitor la cererea prin care reclamanta a solicitat sancţionarea directorului tehnic şi al şefului compartimentului “Resurse umane”, din prevederile art 20, art 22, art 23 ale Decretului nr. 92/1976 nu rezultă că instanţa de judecată ar avea competenţa materială de-a aplica sancţiuni în această materie, motiv pentru care şi această cerere a fost respinsă ca neîntemeiată.

La data de 10.09.2007, petenta-persoana vatamată Ivanov Maria Rodica, a sesizat prin plângere, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, reclamând că reprezentanti ai SC Vigotex SA din Bârlad, respectiv Ciutacu Maricica-în calitate de şef compartiment resurse umane, Vătafu Bogdan-Constantin-în calitate de consilier juridic şi Viorică Greta-în calitate de director tehnic, se fac vinovati de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi asociere în vederea comiteriii de infracţiuni, prevăzute de art. 215, 289, 291 si 323 Cod penal.

În plăngerea şi declaraţia petentei, aceasta susţine că prin decizia nr 379/02.10.2003, modificată şi completată prin dec 389/27.10.2003 a fost desemnată pe funcţia de reprezentant al managementului calităţii, ce presupune implementarea sistemului de management al calităţii conform standard ISO 9001:2000.

Petenta mai susţine că persoanele cercetate, în baza calitătii profesionale şi a atribuţiilor de serviciu, au emis decizii şi au consemnat în fals în carnetul de muncă funcţia de responsabil al managementul calităţii şi în loc de cea atribuită iniţial-de reprezentant al managementului calităţii, aspecte ce i-ar aduce prejudicii petentei, în cazul unei angajări ulterioare.

Din cercetarile efectuate în cauză a rezultat urmatoarea situaţie de fapt:

În perioada 08.09.2003 până în luna iunie 2007, petenta a fost angajată a SC Vigotex SA Bârlad.

La data angajării, titulatura postului pe care era incadrată petenta a fost responsabil cu managementul calităţii, iar la data de 27.10.2003, prin decizia conducerii societăţii cu numărul 389, s-a dispus schimbarea titulaturii funcţiei petentei din “responsabil” în “reprezentant cu managementul calităţii”, funcţie în care i-au rămas petentei, aceleaşi atribuţii conferite prin fişa postului, printre care enumeră:întocmirea de rapoarte de audit intern, întocmirea de rapoarte privind stadiul şi eficacitatea sistemului de management.

Datorită faptului că, începând cu anul 2005, a apărut o stare conflictuală între petenta şi conducerea societăţii SC Vigotex SA Bârlad, administratorul unic al societăţii, ing Maftei Ionel, a dispus efectuarea unui audit extern (de către un auditor dinafara societăţii-Constantin Bucşan).

În urma concluziilor raportului de audit extern întocmit la data de 22.02.2006, conducerea societăţii, respectiv directorul tehnic, a emis decizia nr. 205 din 13.03.2006 prin care s-a schimbat titulatura postului ocupat de petentă, din “reprezentant cu managementul calităţii” în “responsabil cu managementul calităţii”, în vederea implementării standard ISO 9001, menţinând atât atribuţiile conferite prin fişa postului, cât şi salarizarea.

Decizia a fost operată de angajator în carnetul de muncă al petentei, situaţie aprobată şi vizată de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui.

Această modificareîin titulatura postului nu a prejudiciat-o în niciun mod pe petentă, aceasta păstrându-şi atât atribuţiile menţionate în fişa postului, cât şi salariul iniţial.

În baza dispozişiilor Lg 92-76 privind carnetul de muncă şi a dispoziţiilor legii 130/99, SC Vigotex SA, avea dreptul de a păstra şi completa carnetul de muncă al salariaţilor, orice completare având ca temei un act oficial în cazul de faţă Dec 205-13.03.2006.

Prin adresa nr 1858-23.06.2007 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui, s-a comunicat petentei că în cazul dezacordului salariatului cu privire la completările efectuate în carnetul de muncă, acesta se poate adresa instanţei civile, competentă în soluţionarea litigiilor de muncă, demers pe care, deja, petenta îl iniţiase prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Vaslui, şi trimis spre competentă soluţionare, Judecătoriei Bârlad cu adresa nr 6662/05.10.2006, în litigiu de muncă în care s-a pronunţat soluţia mai sus invocată.

La data de 05.06.2007, prin decizia 209, în urma restructurării societăţii, s-a hotărât desfacerea contractului de muncă al petentei, decizie care nu a fost contestată de petentă, aşa cum rezultă din Sentinţa Civilă nr 1948/12.10.2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui.

Având în vedere că modificările făcute de angajator în carnetul de muncă au avut la bază decizia 205/13.03.2006 a SC Vigotex SA, precum şi dreptul acesteia de a efectua completări (în baza unor acte oficiale), supuse apoi controlului Inspectoratului Teritorial de Muncă, şi care au vizat aceste completări, procurorul a apreciat că în cauză nu se confirmă savârşirea de către cele trei persoane cercetate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni prevăzute de art 215, 289, 291, 323 Cod Penal, pronunşând în acest sens rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanele cercetate Ciutacu Maricica, Vătafu Bogdan-Constantin şi Viorică Greta pentru săvârşirea infracţiunilor de inşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni prevăzute de art 215, 289, 291, 323 Cod Penal pronunţata la data de 04.ian.2008 în dosar nr 3254/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Nemulţumită de soluţie, petenta a formulat plângere, în temeiul art 275, 278 cod procedură penală, la Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bărlad.

Prin rezoluţia nr 133/II/2 din 12.02.2008, Prim Procurorul a respins plângerea ca fiind neîntemeiată, cu motivaţia că soluţia procurorului este îintemeiată.

Nemuiţumită de soluţie, petenta a formulat plângere la instanţă în temeiul art 278 indice 1 Cod de procedură penală.

Analizând plângerea petentului formulată în temeiul art 278 indice 1 Cod pr. Penală în instanţă, pe fond, raportat că soluţia procurorului este temeinică şi legală, faptele cu privire la care au fost efectuate actele premergătoare de cercetare, neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunilor mai sus menţionate, conform art 10 lit. d) Cod pr. Penală.

Nu sunt intrunite elementele constitutive ale infracţiunii de inşelăciune prevăzute de art.215 Cod penal, deoarece reprezentanţii SC Vigotex SA, nu au indus-o în eroare pe petenta, în niciun mod, în derularea raportului de muncă.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prevăzute de art 323 Cod penal, din actele dosarului nu rezultă că cei trei reprezentanţi ai societţii, în funcţiile deţinute, ar fi avut intenţia, impreună, de a comite vreo infracţiune în scopul prejudicierii petentei.

Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, uz de fals, prevăzute de art 289 şi 291 Cod penal, modificarea titulaturii postului deţinut de petenta efectuâîdu-se in baza deciziei nr 205/13.03.2006, acest lucru neavând consecinţe negative asupra competenţei, atribuţiilor, drepturilor şi obligaţilor reclamantei, neprejudiciind-o în niciun mod.

Prin modificările efectuate pe carnetul de muncă al petentei, vizată de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă, nu s-au atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, consemnându-se o situaţie care are la bază o decizie înregistrată şi semnată de reprezentanţii legali ai angajatorului, vizată de consilierul juridic şi care a fost emisă în urma unui raport de audit.

Eroarea în consemnarea ca dată a emiterii deciziei a anului 2005 în loc de 2006. A fost comisă fară intenţie, aspect care a şi fost indreptat ulterior, iar capsele ce leagă pag 27 şi 28, nu au fost violate, fiind ataşat un supliment pentru continuarea înscrisurilor.

În consecintţă persoanele cercetate, prin activitatea acestora cu privire la aspectele semnalate de petentă, au respectat şi au dus la îndeplinire o decizie a conducerii societăţii, nerezultând din probatoriul administrat că aceştia ar fi săvârşit cu intenţie niciuna din faptele penale menţionate de petentă în plângere şi necauzându-i acesteia niciun prejudiciu.

În consecinţă, în temeiul art 278 indice 1 pct. 8 lit a) Cod pr. Penală, instanţa a respins plangerea formulată de petenta-persoană vătămată Ivanov Maria Rodica, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanelecercetate: Ciutacu Maricica, Vătafu Bogdan-Constantin pentru săvârşirea infracţiunilor de inşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prevăzute de art 215, 289, 291 si 323 Cod penal pronunţată de procuror la data de 04 ian 2008 în dosar nr 3254/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, ca fiind nefondată şi a menţinut rezoluţia procurorului.

În temeiul art 192 alin 2 Cod pr penală, petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta Ivanov Maria Rodica, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru faptul că nu s-a cercetat corespunzător probele de la dosar, instanţa nu s-a pronuntat asupra unor fapte reţinute în sarcina persoanelor cercetate şi a unor cereri esenţiale de natură să influienţeze soluţia procesului, există şi fapte necercetate de instanţă.

Recursul a fost motivat în scris, printr-un memoriu depus la dosar (f 12 dosar recurs) şi completate prin precizările depuse la termenul la care au avut loc dezbaterile.

Motivele de recurs au fost structurate, în partea de început, pe infracţiunile cercetate, respectiv infracţiunea de înşelăciune art 215 de fals intelectual art 289, de uz de fals art 219 si asociere în vederea comiteriii de infracţiuni art 323, petenta reluând relatarea situaţiei de fapt pe care a susţinut-o prin plângerile penale formulate în cauză.

Astfel, în primul rând, petenta susţine că a fost înşelată deoarece a fost promovată în funcţia de Reprezentant Managementul Calităţii, fără ca promovarea să fie făcută în carnetul de muncă, ulterior a fost destituită din această funcţie cu toate că i s-au păstrat atribuţiile si retribuţia. Mai precizează petenta că s-a încercat acreditarea ideii că este bolnavă psihic, a fost obligată să facă mai multe controale psihologice, la care s-a stabilit că este aptă pentru exercitarea funcţiei iar ulterior a fost anunţată că i s-a restructurat postul şi a fost concediată.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, petenta susţine mai multe aspecte, printre care faptul că inregistrările efectuate in carnetul său de muncâ de către persoana cercetată Ciutacu Maricica sunt necorespunzătoare în sensul ca s-a omis înregistrarea deciziei 379/2.10.2003 şi 389/27.10.2003, care prevedeau promovarea în funcţia de repreyentant managementul calitatii, s-a omis intenţionat înregistrarea certificatelor de formare profesională prezentate la unitate, s-au făcut rectificări în carnet în baya unei decizii inexistente, s-au făcut înregistrări eronate, s-a emis deciyia 205/2006 în baza unui raport de audit, intocmit de o persoana neautorizată.

În al treilea rând, referitor la infracţiunea de uz de fals, petenta arată că persoanele cercetate Ciutacu Maricica, Vătafu Bogdan Constantin si Viorică Greta s-au folosit, pentru emiterea deciziei 205/2006, de acte despre care ştiau că nu corespund realităţii (raportul de audit al dl Bucşan Constantin, duplicatul dovezii de confirmare de primire).

În al patrulea rând, în ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, petenta arată că Ciutacu Maricica, Viorică Greta si Vătafu Bogdan-Constantin, s-au asociat în vederea destituirii ei şi concedierii fără recunoaşterea activităţii desfaşurate în calitate de reprezentant managementul calităţii şi auditor intern al sistemului de management al calităţii.

În cuprinsul motivării recursului, petenta reia 10 aspecte avute în vedere de instanţa de fond la soluţionarea cauzei prin sentinţa recurată, aspecte care sunt expuse în considerentele acestei sentinţe.

De asemenea, petenta arată că sunt omise elemente pe care instanţa de fond nu le-a avut în vedere la soluţionarea cauzei:

Ø faptul că persoanele cercetate nu au înregistrat în carnetul de muncă al petentei decizia 389/ 27.10.2003 decizie prin care aceasta a fost numită în functia de reprezentant managementul calitaţii, înregistrarea fiind operată ca urmare a hotărârii date de Tribunalul Vaslui în dosar 368/189/2007.

Ø clauzele din Contrctul Individual de Muncă nr. 249/ 08.09.2003, inclusiv neacordarea preavizului de 30 zile lucrătoare, la concediere, ci doar 20 zile lucrătoare, motivat de prevederile contractului de muncă la nivel naţional, ceea ce nu este corect deoarece caesta stabileşte doar limta minimă a drepturilor în raporturile cu angajatorul.

Ø salariul nu a fost corect deoarece a negociat cu directorul tehnic un salariu de 500 lei iar prin contract I s+au acordat 400 lei, nu au existat măriri ale salariului după luna de probă, nu I s-au plătit orele suplimentare;

Ø înregistrările din fişa postului Reprezentant managementul calitătii emisă la 01.10.2003, care corespundea acestei funcţii în care petenta a fost angajată iniţial la 08.09.2003 (ca responsabil) şi apoi promovară reprezentant managementul calităţii prin decizia nr 389/27.10.2003 şi respectiv denumirea şi atribuţiile corespunzătoare funcţiei după auditul de certificare în data de -1.06.2004 şi după emiterea deciziei 205/13.03.2006:

Ø înregistrările din carnetul de muncă al petentei, potrivit cărora petenta susţine că se poate constata inducerea sa în eroare deoarece a crezut că este reprezentant managementul calităţii şi nu responsabil, ceea ce presupunea atribuţii care impuneau efectuarea de ore suplimentare neplătite şi fară zile libere, rectificarea funcţiei în reprezentant managementul clităţii făcându-se după 5 ani, ceea ce a vătămat-o în drepturile sale întrucât i-au îngrădit drepturile la o salarizare corespunzătoare şi dreptul l-a continuitate în funcţie şi vechime în meserie; decizia 205/2006 a fost emisă în nume propriu de Viorică Greta şi nu trebuia înregistrată în carnetul de muncă potrivit hotarârii instantei civile, ea venind să acopere infracţiunile comise de cercetaţi înainte de 13.03.2006; este incorectă şi schimbarea anului 2005 în anul 2006 întruât în carnet s-a făcut o corectură care nu poartă viza Inspectoratulii Teritorial de Muncă, nu s-a înregistrat decizia civilă 36/R/ 2008 ca temei legal pentru înregistrarea certificatului de auditor intern, nu se specifică motivul înregistrării deciziei 205/2006.

Ø raportul de audit nu este corespunzător, în măsura în care firma SRAC nu îşi ia responsabilitatea acţiunilor d-lui Bucşan, pe care îl numeşte colaborator nu auditor, nefiind învestit de SRAC să facă audituri la SC Vigotex SA Bârlad;

Ø acţiunile Inspectoratului Teritorial de muncă nu sunt corecte deoarece procesul-verbal nr 606/04.04.2006 face referire la întrunirea Comisiei de Disciplină la data de 03.04.2006, cu toate că această comisie s-a întrunit la 04.04.2006 şi conţine o serie de aspecte nereale privind situaţia petentei, fiind încheiate în mod favorabil societăţii iar din adresele communicate de Inspectoratul Teritorial de Munca rezultă că viza Inspectoratului Teritorial de Muncă nu are nicio valoare legală întrucât inspectorii de muncă nu verifică practic nimic;

Ø medicul de medicina muncii a emis împreună cu Viorică Greta adresa nr. 6338/07.03.2006 prin care i se comunica administratorului societăţii faptul că petenta este bolnavă psihic, cu toate că nu este specialist în boli psihice, a emis somaţii pentru a o obliga să realizeze examinări psihice şi psihologice, a lăsat fişele de aptitudine necompletate şi nedatate iar completările ulterioare sunt făcute cu alte scrisuri: Viorică Greta a folosit tortura psihică în timpul Comisiei de Disciplină, discutând cu medicul de medicina muncii, ceea ce a fost doar o manevră pentru a-i crea tensiuni psihice şi a-şi acoperi infracţiunile;

Ø formularul de confirmare de primire pentru decizia 205/2006 este un fals folosit de cercetaţi pentru a demonstra că a primit dec 205/2006 şi nu a contestat-o în termen legal întrucât la data de 37 mart. 2006 ea era prezenta la serviciu la Bârlad şi nu la domiciliul său din Vaslui, semnătura de pe formular nu îi aparţine iar datele despre formular sunt 06.04.2006 şi 10.04.2006, ceea este imposibil;

Ø declaraţiile cercetaţilor nu sunt conforme cu alte fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor, încalcă art 69 Cod penal.

În concluzie, petenta susţine că persoanele cercetate Ciutacu Maricica, Vătafu Bogdan Constantin şi Viorică Greta se fac vinovate de infracţiunile de înşelăciune, fals întelectual, uz de fals, asociere in vederea comiteriii de infracţiuni, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuy în serviciu prin îngrşdirea unor drepturi, neglijenţă în serviciu, tortura şi coruperea unor funcşionari publici şi privaţi.

De asemenea, petenta acuză de neglijenşă în serviciu pe funcţionarii Inspectoratului Teritorial de Muncă Boghiu Gabriela, Boza Eugen, Cimpianu, Matieţ Liviu şi de corupţie pe Boza, Bucşan, medicul de medicina muncii Horvat şi solicită rejudecarea cauzei în instanţa de recurs sau trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva persoanelor enumerate şi a numiţilor Baicu şi Hoţoi Irina.

În susţinerea motivelor de recurs, petenta a depus inscrisuri;; corespondenţa petentei cu SRAC, print-screen-uri de pe site-ul acestei instituţii, corespondenţa dintre petentă şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, o citaţie emisă în dosar 445/89/ 2009 a Tribunalului Vaslui, raportul privind stadiul şi eficacitatea Sistemului de Managementul Calităţii întocmit de petentă la SC Vigotex SA Barlad.

Examinând actele şi lucrările dosarului atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 385 ind 6 Cod pr penală, tribunalul constată că recursul este nefonfat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond prin sentinţa recurată este corectă şi bazată pe analiza judicioasă a mterialului probatoriu.

Instanţa de fond a realizat în considerentele sentinţei recurate o analiză detaliată a situaţiei de fapt ce reiese din probatoriul administrat, cu trimitere la actele contestate de către perentă şi la situaţia rezultată din hotărârile judecătoreşti civile pronunţate la sesizarea petentei Ivanov Maria Rodica, toate elementele de fapt fiind raportate la elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate de către petentă.

Prin memoriile reprezentând motive de recurs, petenta a reiterat susţinerile din plângerile penale iniţiale şi din plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată date de procuror.

Prin plângerea adresată la data de 10 sept 2007 Primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Barlad (f. dosar urmarire penală ), petenta Ivanov Maria Rodica a solicitat că se cerceteze infracţiunile săvârşite de SC Vigotex SA Bârlad de uz de fals, fals intelectual şi înşelăciune, privind înregistrările din carnetul său de muncă

Ulterior, la data de 11oct 2007 prin declaraţia de la fila 10 (dosar urmărire penală), petenta şi-a precizat plângerea şi a reclamat săvârşirea de către Ciutacu Maricica, Viorică Greta şi Vătafu Bogdan Constantin a in- fracţiunilor de înşelăciune , asociere in vederea comiterii de infracţiuni, fals şi uz de fals, infracţiuni legate de modalitatea în care persoanele reclamate, care aveau la SC Vigotex SA Bârlad calitatea de responsabil resurse umane, director tehnic şi respectiv consilier juridic, şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în legatură cu postul petentei, modificările aduse contractului său de muncă şi menţiunile efectuate în cartea de muncă a acesteia.

În acest cadru procesual, stabilit prin plângerea petentei şi declaraţia dată organelor de poliţie, prin rezoluţia procurorului din 4 ian 2008, dată în dosarul nr. 3254//2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de Ciutacu Maricica, Virică Greta şi Vătafu Bogdan, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pervăzute de art 215, 289, 291, 323 Cod penal.

Instanţa de fond a fost investită cu o plângere împotriva acestei solutii de netrimitere în judecată a persoanelor reclamate, plângere pe care a soluţionat-o potrivit art 278 ind 1, verificând rezoluţia procurorului pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a înscrisurilor noi prezentate.

Prin urmare, este nefondată critica formulată de recurentă în ceea ce priveşte refuzul instanţei de fond de a cerceta în mod extensiv şi alte persoane indicate de petenta, respectiv un agent poştal, psihologul Baicu, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Bârlad şi Vaslui, dl Bucşan, medicul de medicina muncii Horvat pentru neglijenţă în serviciu înfracţiuni de corupţie şi alte infracţiuni.

Procedura specială prevăzută de art 278 ind 1 cod de pr penală are ca obiect verificarea de către instanţă a soluţiilor de netrimitere în judecată, prin analiza materialului administrat de organele de urmăire penală referitor la faptele şi persoanele reclamate, cadrul procesual fiind stabilit tocmai prin plângerea sau denunţul care constituie modul de sesizare a organelor de urmărire penală.

În cauză, cercetările au fost efectuate fată de cele trei persoane reclamate Ciutacu Maricica, Viorică Greta şi Vătafu Bogdan, referitor la infracţiunile sesizate de către petentă, respectiv cele prevăzute de art 215, 289, 291, 323 Cod penal.

În prezentul recurs nu se poate analiza decât soluţia de netrimitere în judecată a celor trei persoane, pentru infracţiunile indicate de către petentă, soluţie care a fost contestată de către petetă, nefiind posibilă în procedura reglementata de art 278 ind 1 cod pr. penală, extinderea cercetărilor şi faţă de alte persoane. Petenta are posibilitatea, în masura în care apreciază necesar, să formuleze plângere şi împotriva altor persoane în afară de cele cercetate în dosarul 3254/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte infracţiunile pentru care au fost cercetate persoanele intimate, nefiind posibilă în prezentul recurs admiterea plângerii şi trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale şi în ceea ce priveşte alte infracţiuni, cum ar fi cele de abuz şi neglijenţă în serviciu, tortură şi corupţie (art. 246, 247, 249, 267 ind 1 cod penal).

Prin urmare, apărările petentei prin care se susţin caracterul infracţional al activităţilor desfăşurate de alte persoane decât cele cercetate în cauză, respectiv funcţionarii, cei patru funcţionari ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, medicul de medicina muncii, psihologul Baicu Ana, specialistul Bucşan ce a întocmit raportul de audit la SC Vigotex SA Bârlad, nu au făcut obiectul cercetărilor penale în cauza supusă verificării şi chiar dacă sunt de natură să întregească tabloul faptei susţinut de cătrte petentă nu fac obiectul cauzei.

Pe de altă parte, soluţia pronunţată de instanţa de fond reflectă toate probele, inclusiv cele depuse de către petentă la fond şi în recurs, în cele două dispoziţii art 69, probabil din cod pr penală, referitor la valoarea probatorie a declaraţiilor învinuitului sau inculpatului într-o cauză penală.

Soluţia recurată reia pe larg situaţia de fapt în ceea ce priveşte raporturile de muncă dintre petenta Ivanov Maria Rodica şi SC Vigotex SA şi analizează activitatea persoanelor cercetate raportat la succesiunea faptică reţinută, concluzionând în mod corect că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate.

Petenta face referire în motivele de recurs la o serie de elemente despre care spune că nu au fost avute în vedere de instanţa de fond.

Tribunalul reţine că aceste elemente au fost avute în vedere la fond insă instanţa de fond, în mod corect, şi-a limitat analiza la faptele şi persoanele cercetat în cauză în care s-a dat de procuror soluţia contestată.

Modalitatea în care au decurs elementele, începând cu anul 2003, aşa cum rezultă aceasta din probele dosarului, inclusiv înscrisurile depuse de către petentă, nu reflectă întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi asociere în vederea savârşirii de infracţiuni de către Ciutacu Maricica, Vătafu Bogdan Constantin şi Viorică Greta.

Modalitatea în care s-au făcut înscrierile în carnetul de muncă al petentei, a fost contestată de către aceasta iar instanţa civilă a dat câştig de cauză petentei, ceea ce nu înseamnă însă că omisiunea iniţială a înregistrării reprzintă infracţiune, în sensul că persoanele cercetate ar fi acţionat în mod concertat şi deliberat cu intenţia de a o înşela, falsificând documentele societăţii.

Prin sentinţa civilă nr 1860/28.06.2007 a Judecătoriei Bârlad modificată prin decizia civilă 36/R/17 ian 2008 a Tribunalului Vaslui a fost admisă în parte cererea petentei Ivanov Maria Rodica, formulată în contradictoriu cu SC Vigotex SA, de a se înscrie în cartea de muncă anumite menţiuni, inclusiv decizia 389/27.10.2003 privind numirea mea în funcţia de reprezentant al managementului calităţii. Prin aceeaşi hotărâre s-a respins cererea petentei de a i se acorda despăgubiri materiale şi morale, stabilindu-se, cu autoritate de lucru judecat, că nu rezultă cauzarea vreunui prejudiciu, nefiind îndeplinite condiţiile art 998-999 cod civil.

Petenta susţine că activitatea desfăşurată de cele trei persoane cercetate a avut drept scop înlăturarea sa din funcţia de reprezentant managementul calităţii, dar prin sentinţa civilă 1948/12.10.2006 a Tribunalului Vaslui (f. 60 dosar urmărire penală) s-a reţinut că petenta nu a contestat decizia 219/05.06.2006 SC Vigotex SA prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă al petentei (f 62 dosar urmărire penală).

Mai mult, petenta face referire pe larg la mai multe aspecte care au nemulţumit-o pe parcursul derulării raportuilor de muncă, la modalitatea în care s-a procedat în mod concret, referitor la salariul de care a beneficiat pe perioada angajării, la modul de negociere a acestuia, neplata orelor suplimentare, inclusiv că nu i s-a acordat preaviz de 30 de zile dar aceste aspecte au făcut obiectul unor corespondenţe între petentă şi angajator (f 21 dosar fond) şi puteu fi contestate în cadrul unor litigii de muncă şi nu sunt de natură a pune în evidenţă caracterul infracţional al persoanei responsabile din cadrul compartimentului de resurse umane sau a directorului tehnic.

O serie de critici petenta aduce şi modalităţii de punere în executare a deciziei civile nr 36/ 2008 a Tribunalului Vaslui, care exced cauzei de faţă, deoarece se referă la acţiuni ale personalului SC Vigotex SA din anul 2008, după formularea, în luna septembrie 2007 a plângerii ce face obiectul cauzei de faţă.

Raportul de audit contestat de petentă, intocmit de pr dr ing C. Bucşan nu a fost declarat fals deci nu se poate vorbi despre caracterul fals al deciziei nr 205/2006, contestată de către petentă. Înscrierea iniţială a anului 2005 ca an al emiterii deciziei 205 reprezintă o eroare materială evidentă, ceea ce rezultă cu claritate din datele de fapt ale cauzei, respectiv din faptul că raportul de audit (f 31 dosar urmărire penală) este datat 07.03.2006 şi înregistrat la SC Vigotex SA la 13.03.2006, care este şi data emiterii deciziei 205 ceea ce exclude emiterea unei decizii în anul 2005.

În acest context probator apare justificată apararea numitei Ciutacu Maricica şi se reţine că se coroborează proba cu înscrisuri cu declaraţiile persoanelor cercetate, inclusiv Viorică Greta şi Vătafu Bogdan, fiind respectate prevederile art 69 Cod pr penală.

Mai mult, pe decizia 205-2006 (f 65 dos urmarire penală) există o menţiune în sensul că se refuză primirea acestei decizii la 13 şi 14 iun 2006, iar prin adresa 463/10.04.2006 emisă de Oficiul Judeţean de Poştă Vaslui se comunică fptul că recomandata nr 16437 prezentată la acest oficiu la data de 20 mart 2006 a fost înmânată destinatarei Ivanov Rodica la data de 27 martie 2006. În raport de acest înscris, nu rezultă nici sub acest aspect suspiciuni privind existenţa unor infracţiuni de fals în legătură cu întocmirea sau comunicarea dec 205/2006.

Inspectoratul Teritorial de Muncă a constatat în legătură cu modalitatea de înscriere a titulaturii postului ocupat de către petentă în unitatea angajatoare, în sensul că titulatura acestui post nu corespunde COR dar s-a apreciat prin procesul verbal de control 606/04.04.2006 (f 79 dosar urmărire penală) că această situaţie se datorează noutăţii domeniului de activitate privind managementul calităţii.

De altfel, petenta a fost singura persoană din SC Vigotex SA care a exercitat atribuţii legate de managementul calităţii, nu există date că modificarea titulaturii postului său a influienţat în vreun fel salarizarea sau atribuţiile de serviciu (în mod semnificativ) iar eventualele conflicte pe care le-a avut cu persoane din conducerea societăţii în derularea raporturilor de muncă au o conotaţie personală.

Pentru toate aceste motive, în baza art 385 ind 15 pct 1 lit b) Cod pr penală, va fi respins ca nefondat recursul petentei Ivanov maria Rodica declarat împotriva sentinţei penale nr 32/ 2009 a Judecătoriei Bârlad, care va fi menţinută.

Văzând dispoziţiile art 192 alin 2 Cod pr penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de petenta Ivanov Maria Rodica împotriva sentinţei penale nr 268 din 16.05.2008 a Judecătoriei Bârlad pe care o menţine.

Obligă recurenta la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 02 aprilie 2009.

Preşedinte , Judecător , Judecător,

P. F. N. D.D. S.D.E.

Grefier,

H.C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu