joi, 20 august 2009

27 mai2009 -I termen la Contestaţie în anulare

-pronunţare
-decizia penală 264/R/ 27.05.2009

ROMÂNIA

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA PENALĂ

DOSAR: 977/89/2009

DECIZIA PENALĂ NR. 246/R

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 27 mai 2009

Instanţa constituită din:

Preşedinte: Balan Laura-Monica

Judecător: Manole Daniela Mihaela

Judecător: Agafiţei Vasile

Grefier: Hoţoleanu Cristina

Cu participarea procurorului Acsinte Gheorghe

Pe rol, la ordine se află spre soluţionare contestaţia în anulare formulată de petent Ivanov Rodica-Maria cu domiciliul în Vaslui, str....jud. Vaslui, împotriva deciziei penale nr. 150/R din 02.04.2009 dată în dosarul 3554/189/2008 al Tribunalului Vaslui.

Obiectul cauzei: plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 278 ind 1 Cpp).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă contestatoarea Ivanov Maria-Rodica.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care invederează că nu a fost dispusă citarea părţilor,contestaţia în anulare este formulată în termen şi motivată în scris.

S-au verificat actele şi lucrările dosarului, după care:

În baza art.391 Cod pr. penală, instanţa pune în discuţie admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată în cauză.

Contestatoarea Ivanov Maria Rodica, având cuvântul, consideră că instanţa nu s-a pronunţat asupra existenţei unor condiţii prevăzute de lege şi anume, Decret 92/76, cu privire la înregistrările din Carnetul de Muncă care trebuie să se facă într-un anumit interval de timp. Consideră că în cauză este incident cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art.386 lit C Cod pr. penală.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, apreciază ca fiind admisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Ivanov Maria Rodica invocând cazul prevăzut de art. 386 lit C Cor pr. penală.

Instanţa declară dezbaterile închise şi lasă cauza în pronunţare cu privire la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată în cauză:

TRIBUNALUL

Asupra przentei contestaţii în anulare:

Prin cererea formulată la data de 13.04.2009, numita Ivanov Maria Rodica a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 150 pronunţată la data de 02.04.2009 de către Tribunalul Vaslui în cauza înregistrată sub nr. 3554/189/2009, susţinând că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei condiţii prevăzute de lege, necesar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, prevăzută de prevederile art. 10 alin 1 lit f) Cod pr. penală, cu privire la care existau probe la dosar.

Astfel, contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unor condiţii prevăzute de art 6 alin.1, 2 şi 3 şi art.8 din al 1 din Decret 92/76, constând în aceea că personalul însărcinat cu întocmirea şi completarea carnetului de muncă este obligat să înregistreze toate modificările intervenite în executarea contractului de muncă în termen de 15 zile de la producerea lor, că rectificarea din oficiu a înscrierilor efectuate, precum şi refuzul de a înscrie în carnetul de muncă unele date rezultând din acte sau de a efectua rectificările unor înscrieri, se comunică celui în cauză, în scris şi motivate, în termen de 15 zile de la data luării măsurii, dar şi de prevederile punctului 5 din anexa capitolului I din Ordinul nr. 136/1976, constând în aceea că corectarea menţiunilor din cartea de muncă se va face prin radierea datelor înscrise eronat, astfel încât să se poată citi vechimea înregistrării, dar nici asupra condiţiei că activitatea desfăşurată în temeiul standerdelor ISO 2001 şi 2003 intră sub incidenţa drepturilor de autor, ca drepturi de proprietate intelectuală.

Prin decizia penală nr. 150/R, pronunţată la data de 02.04.2009, în cauza înregistrată sub nr. 3554/189/2008, Tribunalul Vaslui a dispus respingerea recursului declarat de către petenta Ivanov Maria Rodica împotriva sentinţei penale nr. 32/21.01,2009 a Judecătoriei Bârlad, pe care o menţine.

Pentru a se pronunţa astfel, în esenţă, instanţa de recurs a reţinut faptul că sentinţa atacată , prin care a fost respinsă plângerea formulată de către recurenta Ivanov Maria Rodica împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale adoptate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, în cauza înregistrată sub nr. 3254/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii Ciutacu Maricica, Viorică Greta şi Vătafu Bogdan sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune prevăzute de art 215 Cod penal, fals intelectual prevăzut de art 289 Cod penal, uz de fals prevăzut de art. 291 Cod penal şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzut de art. 323 Cod penal, este legală şi temeinică.

În susţinerea contestaţiei în anulare, contestatoarea a depus mai multe înscrisuri în foto-copie, respectiv extrase din SR EN ISO, fotocopii ale cărţii de muncă, extrase, certificatul de auditor intern TỦV Rheinland InterCert.

La termenul din data 28.05.2009, instanţa în temeiul prevederilor art 391 al 1 Cod pr. penală a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a căii de atac extraordinare formulate de către contestatoarea Ivanov Maria Rodica, rămânând în pronunţare cu privire la acest aspect.

Analizând actele şi lucrările dosarului, cu privire la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, instanşa reşine următoarele:

Potrivit prevederilor art 386 al 1 lit. C din Cod pr. civilă, împotriva hotărârilor definitive, se poate face contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 al.1 lit. f-I ind 1 Cod pr. penală, cu privire la care există probe la dosar.

Conform dispoziţiile art.11 pct.2 lit.b raportat la art 10 al 1 lit f Cod pr penală, invocate de catre contestatoarea recurentă, instanţa ar putea pronunţa încetarea procesului penal, în următoarele condiţii: lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

Prin urmare, art 10 al1 lit. f Cod pr. penală, reglementează drept cauze de încetare a procesului penal, doar acele situaţii în care punerea în mişcare a acţiunii penale sau, după caz, exercitarea acesteia împotriva inculpatului depinde de îndeplinirea unei condiţii prealabile, prevăzute de lege. Adică lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

Prin “orice condiţie prevăzută de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale”, în înţelesul art 10 lit f Cpp, se înţelege orice altă situaţie prevăzută de o dispoziţie legală, cu excepţia celor menţionate expres în acest articol, în cazul neîndeplinirii prealabile a căreia punerea în mişcare şi încetarea acţiunii penale este împiedicată pentru persoanele şi infracţiunile la care se referă impedimentul.

Prin rezoluţia 3254/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, rezoluţia care a fost atacată în temeiul prevederilor art.278 ind.1 Cpp, în cauza înregistrată sub nr. 3554/189/2008, în care a fost pronunţată decizia nr. 150/02.04.2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii Ciutacu Maricica, Viorică Greta şi Vătafu Bogdan sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune prevăzute de art 215 Cp, fals intelectual prev. de art. 289 Cp, uz de fals prev. de art. 291 Cp. Şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 Cp.

Regulile instituite de prev. art. 6 alin 1, 2 şi 3 din Decret 92/76 referitoare la obligaţiile personalului însărcinat cu completarea carnetului de muncă în ceea ce priveşte completarea, rectificarea din oficiu şi refuzul în înscriere, cele din Ordinul 136/1976 referitoare tot la radierea datelor înscrise eronat în carnetul de muncă şi nici cele referitoare la incidenţa drepturilor de autor, ca şi drepturi de proprietate intelectuală în cazul standardelor ISO 2001 şi 2003, nu constituie condiţii prevăzute de lege necesare pentru punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale în înţelesul prevăzut de art. 10 lit. f Cpp, deoarece nu sunt prevăzute de vreo dispoziţie legală ca fiind condiţii prealabile pentru punerea în mişcare a acţiunii penale sau pentru exercitarea acţiunii penale, în cazul infracţiunilor de art. 215 Cp, fals intelectual prev. de art. 289 Cp, uz de fals prev. de art 291 Cp şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 Cp, infracţiuni sub aspectul săvârşirii cărora au fost cercetaţi numiţii Ciutacu Maricica, Viorică Greta şi Vătafu Bogdan, drept pentru care prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă.

De altfel, instanţa retine că în cazul infracţiunilor de art. 215 Cp, fals intelectual prev. de art. 289 Cp, uz de fals prev. de art. 291 Cp şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzute de art. 323 Cp legea procesual penală nu prevede existenţa nici a unei condiţii speciale care să împiedice punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale de natura celor prevăzute de art. 10 lit. f din Cpp.

În fine, instanţa reţine faptul că, cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 386 al 1 lit.C Cpp, este susceptibil a fi aplicat doar în cazul acelor decizii pronunţate în cauze penale în care s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat sub aspectul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, adică în cazul acelor hotărâri date în soluţionarea fondului cauzei, de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal, nefiind aplicabil atunci când decizia atacată a fost pronunţată în procedură specială a plângerii de îndreptare împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, procedură în care se analizează legalitatea şi temeinicia soluţiilor de netrimitere în judecată.

Faţă de aceste considerente, instanţa, în temeiul prevederilor art. 391 alin 1 Cpp, va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Ivanov Maria Rodica.

Totodată, în temeiul prevederilor art. 192 al.2 Cpp, deoarece cererea formulată de către contestatoarea Ivanov Maria Rodica a fost respinsă, aceasta va fi obligată la plata către stat a sumei de 15 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat pentru soluţionarea prezentei contestaţii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul prevederilor art 39 al cpp, respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea Ivanov Maria Rodica, domiciliată în Vaslui, str. ..., judeţul Vaslui împotriva deciziei penale nr. 150/Rpronunţată de către Tribunalul Vaslui la data de 02.04.2009 în cauza înregistrată sub nr. 3554/189/2008.

În temeiul prevederilor art. 192 alin 2 Cpp, obligă contestatoarea la plata către stat a sumei de 15 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.05.2009.

Preşedinte, Judecător, Grefier,

B.L.D. M.D.M. H.C.

A.V.

Tehnoredactat-jud. BLM

Tehnodact. CM

Data :17.06.2009

Ex. 2

Judecător fond Rotariu amugurica Gabriela-Judecătoria Bârlad

Judecători care au pronunţat decizia împotriva căreia s-a formulat contestaţia în anulare: P.F.N., D.D. şi S.D.E. de la Tribunalul Vaslui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu